Istoria corporaţiilor. Începuturi. Uniunea Europeana şi România
Deşi sunt opinii conform cărora corporaţiile ar fi apărut înca din Roma antică sau Grecia antică primele forme recunoscute oficial de corporaţii apar abia în secolul 16. Odată cu dezvoltarea comerţului în Europa sunt emise aşa numitele ”Royal Charters” care confereau de fapt privilegii comerciale companiilor de comerţ internaţional.
În genere reprezintă, în termenii actuali, primele forme legale de monopol recunoascute de către autorităţile vremii.
Ulterior, datorită crinţelor specifice activitatii acestor companii, necesitând investiţii în principal în corăbii şi oameni pentru navigaţie, au început să atragă capital privat din surse externe dând naştere la primele forme de companii pe acţiuni.
Bazele incipiente ale dezvoltării Corporate Law în Europa au fost stabilite de către două reglementări legislative majore cunoscute sub denumirea de ”bubble”, respectiv South Sea Bubble în Anglia şi Tulip Bulb Bubble in Olanda, care în secolul 17 definesc principiile de dezvoltare alecs unei corporaţii.
Echivalentul corporaţiilor moderne este stabilit în Anglia prin intermediul Joint Stock Company Act 1844 urmat ulterior de către Limited Liabilty Act 1855 al cărui principal scop a fost de a limita răspunderea asociaţilor companiei în cazul falimentului companiei la nivelul capitalului invstit.
În anul 1856 apare Joint Stock Companies Act care reprezintă piatra de temelie a Legislaţiei Comerciale Moderne.
Sistemul Corporate Law al Uniunii Europene este parte a sistemului legislativ al Uniunii Europene şi cuprinde expres legislaţia aferentă înfiinţării, funcţionării şi închiderii compnaiilor la nivelul Uniunii Europene.
Fiecare Stat Membru al Uniunii Europene are propriul sistem legislativ în ceea ce priveşte companiile şi legislaţia comercială, dar fiecare este în concordanţă cu principiile, directivele şi reglementările Uniunii Europene.
Există şi varianta companiilor de a se înregistra ca Societas Europaea (SE) care permite funcţionarea la nivelul întregii Uniuni Europene.
De la înfiinţarea Uniunii Europene din anul 1957, au fost stabilite în timp o serie de directive pentru standardizarea reglementărilor minime privind regimul companiilor la nivelul Uniunii Europene pornind de la libertatea de înfiinţarea a unei companii la nivelul Uniunii şi implicit armonizarea sistemelor legislative.
La nivelul României primele reglementări comerciale sunt cuprinse în cadrul Codului Comercial din 10 mai 1887.
Reglementările de bază privind actele şi faptele de comerţ ale vremii erau definite după cum urmează.
Legea considera ca fapte de comerţ:
1. Cumpărăturile de producte sau mărfuri spre a se revinde, fie în natura, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi cumpărarea spre a se revinde, de obligaţiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulind în comerţ;
2. Vânzările de produse, vânzările şi închirierile de mărfuri, în natura sau lucrate, şi vânzările de obligaţiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulind în comerţ, când vor fi fost cumpărate cu scop de revinzare sau închiriere;
3. Contractele de report asupra obligaţiunilor de Stat sau a altor titluri de credit circulind în comerţ;
4. Cumpărările şi vânzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor comerciale;
5. Orice întreprinderi de furnituri;
6. Întreprinderile de spectacole publice;
7. Întreprinderile de comisioane, agenţii şi oficiuri de afaceri;
8. Întreprinderile de construcţii;
9. Întreprinderile de fabrici, de manufactura şi imprimerie;
10. Întreprinderile de editura, librarie şi obiecte de arta, când altul decît autorul sau artistul vinde;
11. Operaţiunile de banca şi schimb;
12. Operaţiunile de mijlocire (samsarie) în afaceri comerciale;
13. Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat;
14. Cambiile şi ordinele în producte sau mărfuri;
15. Constructiunea, cumpărarea, vânzarea şi revinzarea de tot felul de vase pentru navigarea interioară şi exterioară şi tot ce priveşte la echiparea, armarea şi aprovizionarea unui vas.
16. Expeditiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul de mare şi la navigaţiune;
17. Asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii;
18. Asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiunei;
19. Depozitele pentru cauza de comerţ;
20. Depozitele în docuri şi antrepozite, precum şi toate operaţiunile asupra recipiselor de depozit (warante) şi asupra scrisurilor de gaj, liberate de ele.
Se socotesc, afară, de acestea, ca fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natura civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul.
Nu se poate considera ca fapt de comerţ cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumaţia cumpărătorului, ori a familiei sale, de asemenea revinzarea acestor lucruri şi nici vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul sau cel cultivat de dinsul.
Asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerţului şi asigurările asupra vieţii sunt fapte de comerţ numai în ce priveşte pe asigurator.
Contul curent şi cecul nu sunt considerate ca fapte de comerţ, în ce priveşte pe necomercianţi, afară numai dacă ele n-au o cauza comercială.
Codul Comercial definea comercianţii la acel moment ca fiind aceia care fac fapte de comerţ, având comerţul ca o profesiune obişnuită, şi societăţile comerciale.
Statul, judeţul şi comuna nu pot avea calitatea de comercianţi.
Orice persoană care într-un chip accidental face o operaţiune de comerţ, nu poate fi considerată ca comerciant, ea este însă supusă legilor şi jurisdicţiunii.
În prezent baza juridică este definite de Codul Civil, Codul de Procedură Civilă şi legile speciale afrenete domeniilor de activitate.
În genere reprezintă, în termenii actuali, primele forme legale de monopol recunoascute de către autorităţile vremii.
Ulterior, datorită crinţelor specifice activitatii acestor companii, necesitând investiţii în principal în corăbii şi oameni pentru navigaţie, au început să atragă capital privat din surse externe dând naştere la primele forme de companii pe acţiuni.
Bazele incipiente ale dezvoltării Corporate Law în Europa au fost stabilite de către două reglementări legislative majore cunoscute sub denumirea de ”bubble”, respectiv South Sea Bubble în Anglia şi Tulip Bulb Bubble in Olanda, care în secolul 17 definesc principiile de dezvoltare alecs unei corporaţii.
Echivalentul corporaţiilor moderne este stabilit în Anglia prin intermediul Joint Stock Company Act 1844 urmat ulterior de către Limited Liabilty Act 1855 al cărui principal scop a fost de a limita răspunderea asociaţilor companiei în cazul falimentului companiei la nivelul capitalului invstit.
În anul 1856 apare Joint Stock Companies Act care reprezintă piatra de temelie a Legislaţiei Comerciale Moderne.
Sistemul Corporate Law al Uniunii Europene este parte a sistemului legislativ al Uniunii Europene şi cuprinde expres legislaţia aferentă înfiinţării, funcţionării şi închiderii compnaiilor la nivelul Uniunii Europene.
Fiecare Stat Membru al Uniunii Europene are propriul sistem legislativ în ceea ce priveşte companiile şi legislaţia comercială, dar fiecare este în concordanţă cu principiile, directivele şi reglementările Uniunii Europene.
Există şi varianta companiilor de a se înregistra ca Societas Europaea (SE) care permite funcţionarea la nivelul întregii Uniuni Europene.
De la înfiinţarea Uniunii Europene din anul 1957, au fost stabilite în timp o serie de directive pentru standardizarea reglementărilor minime privind regimul companiilor la nivelul Uniunii Europene pornind de la libertatea de înfiinţarea a unei companii la nivelul Uniunii şi implicit armonizarea sistemelor legislative.
La nivelul României primele reglementări comerciale sunt cuprinse în cadrul Codului Comercial din 10 mai 1887.
Reglementările de bază privind actele şi faptele de comerţ ale vremii erau definite după cum urmează.
Legea considera ca fapte de comerţ:
1. Cumpărăturile de producte sau mărfuri spre a se revinde, fie în natura, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi cumpărarea spre a se revinde, de obligaţiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulind în comerţ;
2. Vânzările de produse, vânzările şi închirierile de mărfuri, în natura sau lucrate, şi vânzările de obligaţiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulind în comerţ, când vor fi fost cumpărate cu scop de revinzare sau închiriere;
3. Contractele de report asupra obligaţiunilor de Stat sau a altor titluri de credit circulind în comerţ;
4. Cumpărările şi vânzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor comerciale;
5. Orice întreprinderi de furnituri;
6. Întreprinderile de spectacole publice;
7. Întreprinderile de comisioane, agenţii şi oficiuri de afaceri;
8. Întreprinderile de construcţii;
9. Întreprinderile de fabrici, de manufactura şi imprimerie;
10. Întreprinderile de editura, librarie şi obiecte de arta, când altul decît autorul sau artistul vinde;
11. Operaţiunile de banca şi schimb;
12. Operaţiunile de mijlocire (samsarie) în afaceri comerciale;
13. Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat;
14. Cambiile şi ordinele în producte sau mărfuri;
15. Constructiunea, cumpărarea, vânzarea şi revinzarea de tot felul de vase pentru navigarea interioară şi exterioară şi tot ce priveşte la echiparea, armarea şi aprovizionarea unui vas.
16. Expeditiunile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul de mare şi la navigaţiune;
17. Asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii;
18. Asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiunei;
19. Depozitele pentru cauza de comerţ;
20. Depozitele în docuri şi antrepozite, precum şi toate operaţiunile asupra recipiselor de depozit (warante) şi asupra scrisurilor de gaj, liberate de ele.
Se socotesc, afară, de acestea, ca fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natura civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul.
Nu se poate considera ca fapt de comerţ cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumaţia cumpărătorului, ori a familiei sale, de asemenea revinzarea acestor lucruri şi nici vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul sau cel cultivat de dinsul.
Asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerţului şi asigurările asupra vieţii sunt fapte de comerţ numai în ce priveşte pe asigurator.
Contul curent şi cecul nu sunt considerate ca fapte de comerţ, în ce priveşte pe necomercianţi, afară numai dacă ele n-au o cauza comercială.
Codul Comercial definea comercianţii la acel moment ca fiind aceia care fac fapte de comerţ, având comerţul ca o profesiune obişnuită, şi societăţile comerciale.
Statul, judeţul şi comuna nu pot avea calitatea de comercianţi.
Orice persoană care într-un chip accidental face o operaţiune de comerţ, nu poate fi considerată ca comerciant, ea este însă supusă legilor şi jurisdicţiunii.
În prezent baza juridică este definite de Codul Civil, Codul de Procedură Civilă şi legile speciale afrenete domeniilor de activitate.
Filozofia cabinetului
Misiunea noastră este de a proteja şi sprijini dezvoltarea durabilă a afacerilor clienţilor noştri. Valorile cabinetului sunt:Servirea clientului. Scopul cabinetului nostru este de a atinge şi de a depăşi aşteptările şi nevoile clienţilor noştri. De a atinge pentru că înţelegem exact ceea ce îşi doresc, şi de a depăşi pentru că ştim unde pot să ajungă cu un suport legal dedicat. Avem capacitatea de a propune, oferi şi implementa soluţii pentru dezvoltarea durabilă a afacerilor clienţilor noştri. Colaborăm numai cu cei mai buni experţi în domeniu. Pentru a putea oferi expertiză şi cunoştinţe în domenii vaste – precum ingineria, construcţiile industriale, etc – lucrăm numai cu cei mai buni experţi din domeniu. În acest mod avem posibilitatea de a avea cea mai bună analiză posibilă în minimul de timp disponibil.
Daruirea pentru excelenta. Avem cunoştinţele şi expertiza pentru a fi cei mai buni din domeniu. Acoperim atât domeniul economic cât şi cel juridic. Avem capacitatea de a pune aceste cunoştinţe la lucru în sectorul privat, acoperind necesităţile practice ale clienţilor noştri. Suntem cea mai bună soluţie economică şi juridică pentru succesul afacerii dumneavoastră. Suntem încrezători în viitor şi luptăm pentru a atinge cel mai înalt nivel de calitate a serviciilor de consultanţă acordate clienţilor noştri.
Etica si confidentialitate
Suntem dedicaţi în a găsi cele mai eficiente soluţii pentru problemele clienţilor noştri. Totodată urmărim să identificăm şi să aplicăm aceste soluţii într-un interval de timp cât mai scurt posibil.Cultura noastră organizaţională are ca element central interesul pentru problema clientului şi grija pentru soluţionarea acesteia în cel mai eficient mod posibil.
Confidenţialitatea este crezul nostru. Nimeni, niciodată nu va putea cunoaşte elementele de confidenţialitate existente între cabinet şi clienţii săi.
Este un element de siguranta pe care puteti conta!
Termeni de utilizare
Relaţia Avocat – Client este dfinită de contractul dintre cele două părţi, care, prin care biroul nostru juridic, “Cabinetului de Avocat Susanu Mihai Claudiu” reprezintă o garanţie pentru calitatea serviciilor furnizate. O persoană sau o societate este considerat client numai din momentul în care el are semnat un contract cu noi. Comunicarea cu noi prin intermediul internetului, site-ul web sau e-mail nu constituie un contract de nici o relaţie juridică cu biroul nostru. Trimiterea unui e-mail la noi nu îţi asigură implicit statutul de client al nostru.Nimeni nu se poate referi la el însuşi ca fiind un client al “Cabinetului de Avocat Susanu Mihai Claudiu”, fără un contract înregistrat. E-mail care ni l-aţi putea trimite nu este confidenţial şi nu este în conformitate cu clauza de confidenţialitate de “avocat” – relaţia cu clientul. Nu putem garanta confidenţialitatea transmiterii de internet, prin urmare, nu ne trimiteţi documente confidenţiale. Nu ne trimiteţi informaţii cu privire la problemele dumneavoastră legale. Orice probleme juridice pot fi analizate numai în termenii contractuali definiţi de biroul nostru. Dacă sunteţi interesat de a deveni unul dintre clienţii noştri, vă rugăm să solicitaţi o programare prin internet sau prin telefon. Orice e-mail va fi prelucrat şi analizat de către biroul ca o cerere pentru o întâlnire profesională. Obligaţia profesională a biroului este de a determina “a priori”, cazul în care există orice posibil conflict de interese cu clienţii noştri actuali. În această situaţie nu putem să analizăm problema dumneavoastră. Informaţiile conţinute pe site nu sunt consiliere juridică sau de opinie juridică, şi nu poate fi considerată ca atare. Drepturile de autor. Informaţiile conţinute în acest site sunt protejate în România şi la nivel internaţional de drepturile de autor. Prin urmare, aceste informaţii nu poate fi reproduse, descărcate, distribuite, publicate sau transferate în orice formă sau prin orice mijloace, altele decât descărcarea sau de reproducere pentru uz personal, decât cu acordul prealabil scris al ” Cabinetului de Avocat Susanu Mihai Claudiu “.
