Pledoarie

Pledoarie pentru un avocat

Pledoarie

De ce avocat?

Pentru că în genere ar trebui să existe dreptate. Şi pentru că acolo unde există dreptate aceasta ar trebui găsită şi aplicată. Pentru că există mulţi oameni care ajung „la judecată” fără voia lor, din evenimente care le exced capacitatea de control asupra acestora şi pentru că trebuie să îşi dovedească dreptatea. Şi pentru că marea problemă este tocmai faptul că, deşi omul are dreptate, poate să piardă în faţa instanţei, din cauza necunoaşterii „paşilor” care trebuie urmaţi.

Cine ar trebui să facă dreptate?

În primul rând, procedural vorbind, procurorul. Dar, din păcate, de cele mai multe ori, din spirit profesional, acesta uită că rolul său este să „dezgroape adevărul” şi devine, involuntar, un vânător de vrăjitoare acerb, pentru că, dacă fumul apare de la foc, focul trebuie găsit. Iar în acţiunea de căutare a focului poate călca în picioare, adesea, însuşi adevărul pe care trebuia să îl găsească. Pentru că uneori obiectivul primordial al acuzării este de a acuza pe cineva. Pur şi simplu.

Cine ar trebui să aplice efectiv legea şi să facă, în final dreptate?

Judecătorul. Dar marea problemă cu care se confruntă un judecător în stabilirea dreptăţii este tocmai imperativitatea aplicării legii. Este constrâns a lua în calcul elementele de la dosar şi de a dispune funcţie de rigorile legale şi procedurale. Şi uneori un om nu poate primi tot ceea ce i se cuvenea pe drept întrucât nu a cerut, din neştiinţă, iar judecătorul nu poate depăşi limitele investiturii.

Cine poate schimba ceva?

Efectiv, avocatul este cel care poate fi alături de om. Pentru el, clientul, devine mai mult decât unul din cele 59 de dosare aflate pe o oarecare odine de zi. Pentru el clientul este mai mult decât un dosar prăfuit sau o statistică a Ministerului de Justiţie. Pentru el clientul este un om, care are o problemă efectivă, care, din raţiuni independente de voinţa sa a ajuns, printr-o conjunctură, să fie nevoit să îşi caute dreptatea în instanţă. Şi pentru că atunci ai, ca avocat, şansa efectivă de a face ceva. De a porni o acţiune bună, cuprinzătoare şi corectă legal care să îţi permită, într-un final, mai mult sau mai puţin apropiat, să găseşti dreptatea clientului tău. Pentru că ai şansa să te apropii de el mult mai mult decât oricine altcineva, să îl cunoşti mai bine decât oricine altcineva şi pentru că poţi, cunoscând detalii inaccesibile altora, să cauţi pârghii legislative şi procedurale în scopul sprijinirii clientului tău.
Pentru că odată ajuns acolo, în instanţă, eşti singurul sprijin real şi singurul prieten apropiat pe care clientul tău îl are. Pentru că ştie că depinde de tine, de priceperea ta şi pentru că trebuie să poată să pună bază pe avocatul său. Pentru că avocatul său va fi acolo atunci când îi va fi mai greu, şi pentru că se va „lupta” pentru dânsul.
Pentru că atunci devii mai mult decât un avocat, devii efectiv avocatul clientului tău. Devii pentru el, singura şansă de a a-şi obţine dreptatea. Şi pentru că, atunci când poţi realiza acest lucru, merită.

Dr. Ec. Avocat
semnatura